Peste 10.000 de turiști petrec anul acesta Revelionul în stațiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a locurilor de cazare este de peste 95 la sută. În stațiunile Azuga și Bușteni se schiază, iar la Sinaia este deschisă pârtia pentru începători de la Cota 1000, la stația telegondolei care urcă la Cota 1400.
Peste 300.000 de turiști români vor petrece Crăciunul și Revelionul în țară, cele mai căutate stațiuni fiind cele montane, zonele rurale și cele balneoclimaterice, spun operatorii din turism consultați de News.ro. De altfel, în aceste zone aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, încă din septembrie.
Dacă ar fi de două ori mai multe locuri de cazare în hotelurile de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov, chiar și acestea s-ar umple de Crăciun și Revelion, spune Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc. Așa se explică și tarifele mari practicate de hotelierii de la munte în această perioadă.